Dacă ajungi în Timișoara și te consideri un iubitor al cărților, e „aproape” obligatoriu să treci pe La Două Bufnițe, la proaspăta librărie deschisă la sfârșitul lui 2016 de Oana (Doboși-Potcoavă) și Sele (Raluca Selejan).
E un spațiu micuț și primitor, dar cu o varietatea de titluri nemaipomenită, pornind de la cele mai cunoscute edituri și cei mai cunoscuți autori, până la „producții locale” pe care nu le găsești așa ușor în marile lanțuri de librării.
Iar apoi atmosfera, mediul ăla atât de relaxat și călduros, de „acasă” (mai ales în zonele „dintre rafturi”, unde te poți ascunde de lume să răsfoiești câteva pagini), discuțiile despre noutăți sau orice te-ar interesa pe tine, completează ideea pe care o spuneam din titlu, că e fix cum ar trebui să fie o librărie.
Deși le cunosc de ceva timp pe bufnițe și merg în Timișoara des, abia recent le-am călcat pragul, pe la începutul lui mai, într-un fel de „minivacanță” de la Hyperliteratura (adică atunci când nu lucrezi câteva ore de la biroul tău, dar lucrezi mult mai mult de fapt, de prin alte locuri cu wi-fi), după ce auzisem nenumărate lucruri de bine despre proiectul lor.
Am nimerit chiar cu ocazia lansării de carte a bunului meu amic Jan Cornelius, Eu, Dracula și John Lenon, apărută la Humanitas (pe care v-o recomand), cu care m-am bucurat enorm să mă revăd după ceva ani. Iar dacă n-ar fi fost clasica „bere de după”, probabil că aș mai fi zăcut la Bufnițe ceasuri bune. Dar vreo oră tot am luat la puricat fiecare raft și m-am bucurat să văd că nu e nimic din ce mi-aș fi dorit și să nu fi găsit, cum am pățit în multe alte locuri.
Iar ca un contribuitor conștiincios la piața de carte, mi-am cumpărat și ceva de ronțăit neuronii, Cazemata lui Tudor Ganea, pe care de curând mi-a recomandat-o Florin Iaru, și Aleea Zorilor a lui Andrei Crăciun, autor căruia-i pregătim seria de publicistică Baricadele la Hyperliteratura.
Am stat apoi un pic de vorbă cu Oana și Sele despre librărie și despre publicul timișorean de carte.
Ce cărți se vând cel mai bine la librăria voastră? Există o preferință pentru un gen anume pentru publicul timișorean sau pentru anumiți autori? Ce autori locali au succes la librăria voastră și care sunt „figurile” culturale locale cu care ați obișnuit publicul în librăria voastră?
La noi în librărie cel mai bine se vând cărțile de beletristică, cărțile pentru copii și cărțile pe care le lansăm. Altfel spus, sunt cărțile care ne plac. Facem în fiecare lună topul vânzărilor, pe care îl anunțăm pe Facebook printr-un album foto. De când am deschis până acum, în fiecare lună se află, pe diferite poziții, Radu Pavel Gheo cu Disco titanic. Nu există lună în care să nu avem, pe lângă Gheo, încă un autor timișorean.
În ceea ce privește autorii timișoreni, avem la intrarea în librărie o bibliotecă care conține cărțile acestora. Fiind o librărie independentă din Timișoara, ni se pare important ca atunci când intri la noi să găsești, pe lângă noutăți, cât mai multe lucruri despre oraș: scriitori, muzicieni, artiști plastici, producători de handmade locali.
Am anunțat de la deschiderea librăriei, care a constat într-o săptămână de evenimente, care sunt personalitățile locale care ne-au fost mentori, profesori, prieteni și sfătuitori, am încercat să îi includem pe toți aceștia: Daniel Vighi și Viorel Marineasa, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, Ilie Stepan, Radu Pavel Gheo, Robert Șerban și Șerban Foarță. Apoi ar mai fi prietenii, Aelxandru Potcoavă, Tudor Crețu și Bogdan Munteanu, Adrian Bodnaru, Eugen Bunaru, Daniela Rațiu, Simona Constantinovici. Pe toți aceștia îi poți vedea prezenți la evenimente sau peste zi la cafea.
Am văzut că la secțiunea de recomandări ale voastre aveți niște titluri foarte interesante. Care au fost cele mai dragi titluri vouă care au fost de-a lungul timpului la recomandări?
Rafturile de recomandări sunt foarte importante pentru noi, acolo se găsesc cărți pe care le-am citit recent și care ne-au plăcut foarte mult sau cărți pe care le-am tot citit și recitit și la care revenim de multe ori în discuțiile noastre despre literatură.
E amuzant când ne facem recomandările, când ne uităm fiecare din noi la ce să mai punem, pentru că un titlu pe care vreau să îl pun pe raft e deja la una din fete. Nu doar că ne stabilim care din noi pune la ea la raft cartea care ne-a plăcut tuturor, dar când recomandăm cărți, nu ne uităm fiecare doar la raftul nostru, știm să povestim și despre cărțile celorlalte fete. Fiecare din noi am avut, pe rând, la recomandări, Edward Hirsch, John Williams, Jón Kalman Stefánsson, Matei Călinescu sau Radu Pavel Gheo.
Ceea ce încercăm să construim acum este Cartea lunii la Bufnițe. Ne-am propus ca în fiecare lună să alegem un titlu care ne place, pe care să îl promovăm și în jurul căruia să construim cel puțin 2 evenimente. Luna trecută a fost Fiica Estului de Clara Usón, iar luna aceasta este Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stănescu. Dacă luna trecută am reușit să intrăm prin Skype cu autoarea pentru a se întâlni virtual cu cititorii timișoreni, luna aceasta am avut deja lansarea cărții și pregătim proiecția filmului The Enigma of Kaspar Hauser, apărut în 1974 în regia lui Werner Herzog, de la care tocmai am primit acceptul de a prezenta filmul.
Am văzut că aveți un spațiu destul de mare alocat cărților pentru copii și teen lit-ului, plus destule evenimente pentru acest target. Cât de importantă e această categorie pentru librăria voastră?
Când lucram anul trecut la compartimentarea librăriei, știam că vrem să dedicăm una din încăperi literaturii pentru copii și adolescenți. Auzeam și auzim des că tinerii nu citesc, copiii nu citesc, deși în jurul nostru aveam prieteni ai căror copii citeau, aveam elevi și studenți voluntari cu care lucram la evenimentele literare care citeau și discursul care susține că astăzi nu se citește ne ambiționa să demonstrăm contrariul.
Prin faptul că avem un spațiu dedicat copiiilor și adolescenților și prin evenimentele de lectură sau de prezentare de carte pe care le organizăm pentru ei, am observat că se întorc la librărie, că vin și ne întreabă ce să mai citească, că își aduc prieteni și colegi la răsfoit cărți. Ne-am și propus să creștem, atât cât ne stă în puteri, public cititor.
De aceea Duminica poveștilor la Bufnițe este un eveniment săptămânal, de sine stătător, iar copiii vin cu părinții sau bunicii și abia așteaptă să se întoarcă săptămâna următoare. Alte evenimente de sine stătoare ar fi prezentările de cărți pentru copii sau adolescenți făcute chiar de ei. De exemplu, duminica aceasta avem un eveniment dedicat lui Carlos Ruiz Zafón. Profesoara coordonatoare și copiii au ales cum să se desfășoare, noi le-am propus subiectul și structura, prezentare de carte plus atelier pe baza ei, iar ei sunt cei care vorbesc, prezintă, moderează, realizează atelierele. Avem în plan să facem constant și acest tip de eveniemente în care copiii prezintă cărți altor copii.
Să fii librar, se spune, că nu e o meserie care să îți aducă multe satisfacții financiare și e greu să lucrezi într-un astfel de domeniu într-o țară în care „se citește foarte puțin”.
Cum se vede piața de carte și viitorul ei, din librăria voastră?
La început, librăria a fost pentru noi un vis: să lucrăm în domeniul cărții și să facem asta împreună. Am spus de multe ori și nu vrem să ne repetăm, dar fiind prietene de atâția ani și având același preocupări și pasiuni, am intuit că vom lucra împreună. Ambele am terminat Literele, specializări diferite, apoi Oana a plecat în Franța unde a studiat la Paris Management cultural și Politici editoriale la masterat, iar eu am rămas la Timișoara și am studiat Management cultural. Și atunci am luat-o fiecare pe o altă direcție a culturii: Oana pe edituri și politici editoriale, eu pe comunicare și organizare de evenimente culturale. Dacă am mai fi avut nevoie de confirmări, am văzut, atunci când ne-am reunit în Timișoara după studii, că specializările noastre se completează fără să ne fi propus asta. Apoi librăria a devenit un plan: un plan de afaceri, un plan de comunicare, un plan de intrare pe piața de carte și de impunere pe piața culturală, în primul rând locală.
Și ca să revenim la întrebare, viziunea noastră este în primul rând independența, să facem ce ne place, cum ne place, așa cum am învățat. Am avut mentori, prieteni și parteneri care ne-au ajutat cu sfaturi și care ne-au susținut, iar cea mai mare descoperire a fost aceea că a fi librar și a manageria și susține o librărie nu are atât romantism și vis cât credeam, că ceea ce nu se vede, munca din spate, îți ia din orele de citit cărți, de exemplu. Înseamnă multă muncă administrativă, multă muncă în a crea o identitate și a fideliza cititorii care îți calcă pragul.
Este, clar, un job pe care nu îl poți face fără pasiune și determinare și convingerea că este ceea ce vrei, ceea ce îți place, ceea ce știi să faci cel mai bine. În acest nou job pe care îl avem ne concentrăm pe ceea ce ne place și pe ceea ce vrem să facem și învățăm alte lucruri noi în fiecare zi despre piața de carte, astfel încât librăria să existe și atunci când nu vom mai fi noi.
